Profil

Constantin Savin este avocat înregistrat în cadrul UNBR din anul 1997 și a acumulat experiență într-una dintre primele 5 firme de top din România, precum și într-una dintre primele 10 firme de top din Italia, în cadrul filialei acesteia în România.

Constantin SAVIN este absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității "Al. I. Cuza" Iași, promoția 1997, precum a urmat și absolvit cursuri în domeniul achizițiilor publice și al Contractelor FIDIC.

Din anul 2004 este membru al Baroului București, precum este arbitru în cadrul Camerei de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Galați.

Constantin SAVIN oferă consultanță și reprezentare juridică în domenii diferite ale dreptului, respectiv:

Arii de practică

Achiziţii publice - activități de asistență și consultanță în cadrul tuturor etapelor procedurii de achiziție, redactare contracte de asociere participaţiune, constituire garanţii, contestaţii în instanţă etc.;

Contracte FIDIC - Managementul revendicărilor - analiză și redactare revendicări ce țin de prelungirea termenului de execuție, costuri suplimentare, ajustarea prețului, modificarea structurii asocierilor prin acte de cesiune, structurarea raporturilor în cadrul asocierii și în raporturile cu subcontractanții etc.

Drept Comercial şi Dreptul Comerţului Internaţional - redactare unei mari varietăţi de contracte, precum şi adaptarea contractelor cadru la legislaţia română, de ex.: redactare de contracte de distribuţie comercială, potrivit ICC (International Chamber of Commerce) Model Distributorship Contract, redactare de contracte de outsourcing.

Drept societar - redactare acte constitutive, inclusiv adaptarea actelor constitutive ale "societăţii-mamă" la cerinţele unei subsidiare cu sediul în România; redactare pacte parafernale ale acţionarilor – Shareholders' Agreements; modificări acte constitutive; acţiuni judiciare în anularea actelor AGA sau a rezoluţiilor CA; acţiuni în excludere asociaţi/acţionari şi acţiuni în antrenarea răspunderii administratorilor);

Fuziuni & Achiziţii - analiza materialelor şi redactarea anumitor capitole din cadrul lucrărilor de Due Dilligence: Corporate Law, Real Estate), - a participat și coordonat reorganizarea unui important grup de firme ce activează în domeniul producției și procesării de orez din România;

Drept Maritim şi Fluvial - analiză contracte de navlosire, de dragaj și de ranfluare; - derulare contracte de hidroconstrucții pe Dunăre, precum proiectul fluvial Brăila - Călărași, denumit și „autostrada Dunării" și proiectul tri-modal din portul Giurgiu;

Drept civil (Real Estate, Contracte, constituiri de garanţii reale mobiliare şi imobiliare, proceduri de restituire imobile naţionalizate, evaluări privind litigii imobile naţionalizate şi concesionarea de drepturi litigioase către fonduri imobiliare);

Drept administrativ - a obținut în instanțe constatarea nelegalității a diferite acte administrative, precum hotărâri de guvern și ordine de ministru;

Experienţă în litigii, litigii arbitrale şi litigii aflate în competenţa curţilor militare.

Experiență relevantă

Printre clienții importanți, cu titlu exemplificativ, se numără:

STULZ PLANAQUA GmbH Germania și STULZ PLANAQUA SRL România - managementul revendicărilor în legătură cu Contractele de lucrări publice având ca obiect stații de tratare și epurare ape menajere, sisteme de canalizare în Teleorman, Covasna, Târgoviște, Tulcea; proceduri de achiziții publice și contestații la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor;

ICIM SA Ploiești și URBAN ELECTRIC SRL Ploiești - proceduri de contestare la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor; managementul revendicărilor în legătură cu Contracte de lucrări publice M. Kogălniceanu (Constanța) și Baia-Mare;

ROTARY CONSTRUCȚII SA București - proceduri de contestare la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor;

NAVROM SA și SUPERQUATRO GRUP - managementul revendicărilor în legătură cu Contractul de lucrări publice întârire maluri pe sectorul Călărași-Brăila ("autostrada Dunării"); - asistență în derularea contractelor de construcții hidrografice, de ranfluare și de dragaj;

ICMRSG Galați și CONSTRUCTA MECANIQUE - proceduri de contestare la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor; managementul revendicărilor în legătură cu: (i) Contractul "Proiectare și execuție Modernizare străzi cartier Traian Nord - etapa II - zona vestică - Str. Cetățeanul Ion", Autoritatea Contractantă Municipiul Galați; (ii) Contractul de lucrări de execuție pentru Str. Anghel Saligny, Mun. Galați;

Activitate publicistică:

Articole de specialitate publicate în "Revista de Achiziții Publice" și Revista "Dreptul";

colaborator la "Business Guide" – Secţiunea "România Mediul investiţional şi facilităţi acordate investorilor în România", editat de către INFORMEST.